15 ani de la trecerea în veşnicie a Arhim. Ioanichie Bălan: Caută întâi binele şi folosul aproapelui - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

15 ani de la trecerea în veşnicie a Arhim. Ioanichie Bălan: Caută întâi binele şi folosul aproapelui

[2022-11-22]
de Diac. Iulian Dumitraşcu

Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan a trecut la cele veşnice în data de 22 noiembrie 2007 la vârsta de 77 de ani. Marţi se împlinesc 15 ani de la moartea sa. 
Fundamentat pe scrierile patristice, Părintele Ioanichie avea câteva sfaturi pe care le acorda constant ucenicilor săi. Printre altele, el îndemna: Caută întâi binele şi folosul aproapelui.
Părintele Ioanichie s-a născut în data de 10 februarie 1930 în localitatea Stăniţa, judeţul Neamt, primind, la Botez, numele de Ioan.
După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, a venit la Mănăstirea Sihăstria. A fost tuns în monahism în data de 14 aprilie 1953 şi hirotonit diacon la data de 15 aprilie 1953. Între 1949-1971 îndeplineşte în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar şi ghid al mănăstirii.
Între anii 1971-1990, când comuniştii făceau nenumărate schimbări şi presiuni asupra vieţii bisericeşti, părintele Ioanichie Bălan se mută la Mănăstirea Bistriţă, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, între anii 1971-1975, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le încheie cu lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”.
În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit preot de Patriarhul Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, el va fi numit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică.
În cei aproape 60 de ani de viaţă monahală, Arhimandritul Ioanichie Bălan s-a evidenţiat ca un mărturisitor al credinţei în timpul regimului comunist.
A fost totodată şi un istoric recunoscut al vieţii monahale, impunându-se în cultura românească prin cărţile sale „Patericul Românesc”, „Vetre de sihăstrie românească”, „Viaţa Părintelui Cleopa”, „Părintele Paisie Duhovnicul” etc.
Arhimandritul Ioanichie Bălan a rămas în memoria creştinilor ca unul dintre marii duhovnici ai Ortodoxiei româneşti.
Este înmormântat la Mănăstirea nemţeană Sihăstria.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 511, Ultimul acces: 2026-10-12 07:40:49